Istoricul parohiei

   Istoria Parohiei „Sfântul Nicolae” este strâns legată de evoluția orașului Bacău, un târg domnesc de vamă, care, deși nu se cunoaște data exactă a înființării acestei așezări, este atestat pentru prima dată în 1408. În lipsa unor documente concrete, se poate afirma faptul că localitatea s-a format prin dezvoltarea unui târg local, favorizat de existența unui vad peste apa râurilor Bistrița și Siret și de faptul că așezarea era străbătută de marele drum transcontinental ce lega Dunărea de Polonia.

   Bacău a fost și este un oraș al întâlnirii și de schimb al produselor locale, fapt ce justifică și prezența catolicilor pe aceste meleaguri; primele știri, deși indirecte, despre catolicii din Bacău le avem sub epoca prozelitismului husit în Moldova, favorizat de domnitorul Alexandru cel Bun, începând cu anul 1420, continuând până în 1451. Peste viața catolică sufocată de husiți în Moldova, a pătruns în a doua jumătate a secolului al XVI-lea protestantismul, proces accelerat și de încetarea Episcopiilor de la Baia și Siret. Acest fenomen a fost stăvilit în timp, cu mari sacrificii și conflicte, prin intervențiile autorităților civile, iar în cazul orașului Bacău, prin pastorația desfășurată de călugării de la Șumuleu Ciuc, care aveau în grijă mănăstirea de la Bacău. Această mănăstire a continuat să existe până spre anul 1572, când, în urma atitudinii ostile a domnului Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit, care a confiscat bunurile clericilor și i-a alungat pe călugări în Transilvania.

   În a doua jumătate a secolului al XVI-lea au pătruns în Moldova franciscanii conventuali veniţi de la Pera – Constantinopol. Ei şi-au fixat reşedinţa în Bacău, conduşi fiind de pr. Ieronim Arsengo. În această perioadă, domnul Moldovei, Ieremia Movilă, a cerut Sfântului Scaun să numească un episcop catolic în Moldova, fiind sprijinit și de fratele acestuia, Gheorghe Movilă, Mitropolitul Moldovei. Până s-au cristalizat pretențiile Poloniei la prezentarea unui candidat, în urma unui proces informativ, Ieronim Arsengo a fost numit episcop de Bacău, înființându-se astfel Episcopia de Bacău. Noul păstor a fost numit la 17 septembrie 1607 și consacrat la finele anului în Cracovia. Conform unui raport, datând din 1606, la Bacău, sunt atestate două biserici catolice: una închinată Sfintei Fecioare și cealaltă sfântului Nicolae.

   Cum era firesc, episcopii de Bacău trebuiau să stea la sediul episcopiei, să coordoneze și să supravegheze activitatea misionarilor. Totuși, mulți episcopi care erau numiți vizitau doar pentru puțin timp pe credincioși, fapt ce a condus la o degradare a vieții catolicilor din Moldova și din Bacău. În timpul domniei lui Vasile Lupu, Moldova a trecut printr-o perioadă de înflorire culturală, iar în cazul catolicilor, domnul moldovean s-a arătat favorabil să sprijine această comunitate. În 1640, papa Urban al VIII-lea a numit pe episcopul Petru Bogdan Baksic, ca vizitator apostolic în Moldova. Acesta, în 1641, vizitează târgul Bacău și îl descrie ca fiind un oraș „fără ziduri”, bogat în grâne, vii și animale, cu 400 de catolici, care erau păstoriți de un preot, iar biserica lor era închinatîă Maicii Domnului. De această parohie aparțineau satele Trebeș, Faraoani, Solonț, Lucășești și Valea Seacă.

   Ultimii ani de domnie ai lui Vasile Lupu au fost marcați de ample tensiuni: Moldova a fost de mai multe ori invadată și prăduită de tătari și cazaci, iar după moartea domnului, succesorii săi vor fi schimbați de turci aproape la interval de doi ani. Șirul acestor necazuri se va prelungi până după anul 1700, când s-a înregistrat marele exod al populației catolice din Moldova, mulți emigrând în Transilvania sau Polonia. Nici în anii următori, contextul istoric nu a fost favorabil comunității catolice din Bacău: îndelungatele absențe ale episcopilor titulari, dar și presiunile care veneau din partea puterilor vecine Moldovei, cum ar fi Imperiul Otoman sau Rusia, au determinat o scădere semnificativă a numărului de credincioși, astfel încât în 1776, documentele amintesc la Parohia „Călugăra”, filiala „Bacove” cu 100 de credincioși.

   După mutarea capitalei Moldovei la Iași, au început demersurile pentru ca episcopul catolic să aibă sediul în noua capitală. Astfel la început de secolul XIX, situația catolicilor din Moldova, dar și din Bacău se redresează semnificativ grație intensificării schimburilor comerciale. În jurul anului 1830, populația catolică din Bacău crește datorită așezării în această așezare a multor refugiați polonezi. În anul 1814, un raport menționează biserica din Bacău ca aparținând parohiei Călugăra, cu o biserică mică, dar curată și cu obiecte liturgice îngrijite.

   În anul 1814, parohia Călugăra era considerată una din cele mai dispersate din Moldova, fiind necesare 2-3 zile pentru a fi străbătut întreg teritoriul parohiei. De aceea, în 1815, în urma unei întâlniri a misionarilor din Moldova la Călugăra, s-a ajuns la concluzia că este necesară constituirea unei parohii în Bacău, însă la acel moment contextul încă nu era favorabil, mai ales că era necesară reconstrucția vechii biserici catedrale distruse de râul Bistrița.

   Din cauza dispariției a numeroase documente din arhiva parohiei Bacău, nu se cunoaște astăzi contextul în care episcopul Paul Sardi a decis în 1845 redeschiderea centrului parohial la Bacău, coordonat de către franciscani. În primăvara aceluiași an, l-a trimis la Bacău pe pr. Bernardin Amantini, care activa la Iași, în calitate de paroh. În perioada în care Bernardin Amantini a administrat și păstorit parohia Bacău avea o populație de 1143 de credincioși, are proveneau din Bacău și filialele Lespezi, Doftoris, Spineni, Trandafiri, Izvora și Săucești. Succesorul lui Amantini a fost polonezul Ianuariu Parzatka, fiind înscăunat la 28 februarie 1846, având titlul de „protopop de Bacău”. În 1855, acesta a murit și a fost înmormântat în biserica „Sfântul Nicolae”.

   În 1856, episcopul A. de Stefano l-a numit pe pr. Damasus Strauss în funcția de paroh de Bacău. În timpul administrației sale, parohia Bacău cuprindea și satele Lespezi, Schineni, Saucești , Gherăeși și Izvoare, numărând 1197 de suflete. În 1861, a fost numit paroh de Bacău pr. Mihai Filusztek, unul din cei mai vechi misionari din Moldova, activând peste trei decenii. Noul paroh a fost apreciat pentru buna cunoaștere a limbilor germană și română.

   Între anii 1862-1880, parohia Bacău a fost păstorită de către părintele Johann Hussek, originar din Ungaria. Documentele care prezintă administrația părintelui Hussek amintesc de faptul că parohia Bacău era în mare parte săracă, puținele venituri ale parohiei venind de la bisericile filiale, care dețineau terenuri agricole. În acest sens, pr. Hussek cere acordarea unei subvenții anuale din partea Vicariatului Apostolic pentru parohia Bacău. Pr. Hussek s-a preocupat de asemenea și de restaurarea și înfrumusețarea bisericii din Bacău cu icoane, obiecte liturgice; de asemenea, a înlocuit orga de la biserica „Sfântul Nicolae” și a adus un dascăl cunoscător al limbilor română, germană și maghiară.

   Succesorul său a fost pr. Francisc Falinski, acesta păstorind parohia între 1880 și 1882. Scurta sa administrație la Bacău a fost pătată de scandaluri, deoarece a intrat în conflict cu un grup de credincioși. Aceștia s-au adresat noului episcop de Iași Nicolae Iosif Camilli. Ancheta declanșată de episcop a adus la lumină unele nereguli în ceea ce privește administrarea bunurilor de la Barați și Bacău. Parohul a fost demis, iar în locul său a fost numit pr. Francisc Kurpas (1882-1885). Acesta s-a angajat în activități multiple și era cunoscător al limbii române. În 1885, pr. Kurpas a înaintat episcopului Camilli un proiect pentru deschiderea unei școli de dascăli la Bacău și a achiziționat o nouă orgă pentru biserica „Sfântul Nicolae”. Pr. Kurpas se numără printre donatorii pentru steagul național care a fost depus la Lourdes în august 1885, cu prilejul primului pelerinaj românesc efectuat la acest sanctuar.

   După plecare pr. Kurpas, la Bacău a fost numit pr. Paul Mosel (1885-1916; 1918-1923). Unul dintre primele proiecte pastorale ale sale la Bacău a fost redeschiderea școlii parohiale, frecventată de un număr de 20 de elevi, băieți și fete, școală la care materia de bază era catehismul. Părintele paroh s-a îngrijit de achitarea datoriei pentru noua orgă din biserică. În 1895, a avut loc la Bacău o întrunire importantă, convocată de vicarul general al Episcopiei de Iași și ministrul provincial Daniele Pietrobono. Scopul acestei întâlniri, la care a participat și episcopul Dominic Jaquet, a fost fondarea canonică a Provinciei „Sfântul Iosif”. Cu prilejul respectivei întruniri a fost adoptată hotărârea ca Provinciei să-i fie atribuite 10 parohii, care urmau a fi transformate în conventuri, printre acestea numărându-se și Parohia Bacău. Pe 2 august 1905, parohul Mosel anunța introducerea cântului gregorian și latin în Parohia Bacău; de asemenea, a acordat o atenție deosebită instrucției religioase a copiilor. Astfel, în zilele de duminică și joi, precum și în zilele de sărbătoare, copiii participau la orele de cateheză, iar elevii catolici de la liceul din Bacău participau o dată pe săptămână la ora de religie.

   În perioada Primului Război Mondial (1916-1918), la Bacău au activat ca parohi preoții Bonaventura Morariu, Andrei Deweirdt și diecezanul Mihai Robu. După anul 1918, a revenit la Bacău, pr. Paul Mosel și a avut de soluționat probleme pastorale și administrative importante, în condițiile dificile după Primul Război Mondial. În 1920, a primit facultatea de a sfinți biserica din filiala Izvoarele – Letea Nouă, iar în 1921 l-a primit pe episcopul Alexandru Cisar, cu prilejul administrării sacramentului Mirului.

   Între anii 1923 și 1947, parohia Bacău a fost administrată de preotul Iosif Tălmăcel. Noul paroh s-a preocupat de formarea dascălilor și de administrarea bunurilor parohiei. În timpul său, a fost sfințită statuia Sfântului Francisc din fața bisericii „Sfântul Nicolae” (1926). Cu ocazia acestui eveniment, documentele atestă faptul că au participat un număr foarte mare de catolici din localitățile Prăjești, Traian, Buhoci, Lespezi, Mărgineni, Barați, Luizi-Călugăra, Valea Seacă, Galbeni și Satu Nou. Parohul Tălmăcel a avut o grijă deosebită pentru credincioșii din filiale, contribuind la construirea de biserici și capele pentru serviciul religios. În 1931, la Bacău i-a ființă Asociața „Armata Neprihănitei Fecioare”. Această asociție avea drept scop cinstirea Sfintei Fecioare Maria și rugăciunea pentru întoarcerea păcătoșilor. Episcopul Robu a aprobat răspândirea acestei asociații la nivelul întregii Dieceze, având sediul la Bacău. Cu ocazia anului jubiliar dedicat sfântului Anton de Padova (1931) a fost inaugurată la biserica „Sfântul Nicolae” rugăciunea celor 13 zile de marți închinate sfântului Anton de Padova. Potrivit datelor statistice, în anul 1936, locuiau în Bacău 300 de familii catolice, cu peste 1500 de suflete, majoritatea dintre aceștia erau muncitori la fabricile existente, dar și funcționari de stat. Pe lângă paohie funcționau o școală parohială creștină și următoarele asociații religioase: Ordinul al III-lea al Sfântului Francisc, Apostolatul Rugăciunii, Armata Maicii Domnului, Sfântul Rozariu și Scapularul Maicii Domnului de pe Muntele Carmel. Pe lângă toate aceste grupuri, părintele Tălmăcel a avut un rol determinant în promovarea presei și culturii catolice între anii 1913 și 1947.

   După plecarea în 1947 a preotului Tălmăcel, la Bacău a fost numit pr. Iosif Duman, iar pe 12 ianuarie 1948, a fost numit pr. Mihai Dămoc, care a păstorit pe catolicii din Bacău până în 1951. În perioada 1952-1979, parohia Bacău a fost administrată de preoții Ioan Tucșer, Petru Martinescu și Petru Andrei.

   În 1979 a fost numit paroh preotul Ștefan Erdeș, care a administrat parohia până în 2005. A desfășurat o activitate pastorală meritorie, atât ca paroh, cât și ca decan de Bacău, confruntându-se cu numeroase dificultăți ținând de numărul redus de vicari parohiali, cât și de numărul mare de parohii aflate în subordinea sa. Din cauza numărului mare de credincioși, duminica se celebrau în biserica „Sfântul Nicolae” opt liturghii. Între 1987-1989 a condus lucrările de construire a unui nou sediu pentru casa parohială și pentru Decanatul de Bacău. La scurt timp după prăbușirea regimului comunist a început lucrările de construire a bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Paul”. Lucrările s-au încheiat în 2005, iar biserica a fost sfințită de episcopul Petru Gherghel la 20 noiembrie 2005. Un eveniment memorabil s-a petrecut în 1990-1992, atunci când Maica Tereza de Calcutta a vizitat orașul Bacău. Vizitele respective au fost prilejuite de dezvoltarea la Bacău a proiectelor sociale ale Congregației „Misionarele Carității”.