„Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul”
Cu mult entuziasm și cu inimile pline de bucuria comuniunii, în dimineața zilei de 15 mai 2025, un grup de 50 de persoane format din voluntari și seniori ai Parohiei Romano-Catolice „Sfântul Nicolae” din Bacău, însoțiți fiind de pr. Iulian-Robert Gherghel, vicar parohial, au pornit în pelerinaj cu autocarul spre Catedrala Romano-Catolică din Iași, scopul principal al pelerinajului fiind vizitarea bisericii jubiliare. Papa Francisc, de fericită amintire, a stabilit ca Anul Jubiliar 2025 să fie dedicat speranței.
Credincioșii băcăuani au fost întâmpinați cu multă căldură și disponibilitate de domnul Emil Bejan, un laic profund implicat în viața comunității sale, devotat Parohiei Romano-Catolice „Adormirea Maicii Domnului” din Iași și admirator înflăcărat și plin de zel al Fericitului Anton Durcovici.
Însoțiți de ghidul lor, grupul de pelerini s-a îndreptat fără întârziere spre catedrala veche și pătrunzând mai întâi în cripta din subsolul acestei catedrale s-au regăsit astfel la km 0 al Diecezei de Iași, în inima comunității creștine romano-catolice moldave. Aici au aflat lucruri uimitoare relatate cu multă însuflețire: pentru ridicarea acestui lăcaș de cult au fost necesari nu mai puțin de 33 de ani, cuprinși în intervalul 1750 și 1783, pentru adunarea materialelor (piatra utilizată la construcții fiind transportată cu căruța, iar apoi încă 6 ani pentru edificarea propriu-zisă, astfel că prima biserică a fost sfințită și consacrată la data de 15.08.1789, în secolul următor (între 1866 și 1869) fiind lărgită și pictată.
Pelerinii s-au recules cu pietate în fața plăcilor comemorative din marmură albă ascunzând rămășițele pământești ale preoților și episcopilor români sau străini, care au păstorit în ultimii 300 de ani turma lui Cristos pe aceste meleaguri, legându-și astfel numele pentru totdeauna de istoria creștinilor romano-catolici din Moldova: Dominic Bracani, Francisc Anton Rochus, Fidelis Rocchi, Alois Landi, Ștefan Iannucci, Dominic Bonaventura Bartozzetti (prefecți, misionari apostolici etc), Paul Sardi, Mihai Robu, Petru Pleșca, Nicolae Iosif Camilli, Iosif Salandari și Marcu Glaser (episcopi).
Poate că sentimentele de admirație și recunoștință față de credința și dăruirea de sine a acestor iluștri înaintași i-ar fi copleșit cu totul dacă pelerinii nu ar fi descoperit că sunt învăluiți de privirea caldă dar fermă a Fericitului Anton Durcovici din mărețul tablou ce tronează deasupra altarului din marmură albă al criptei, tablou care îl înfățișează pe episcopul martir întâlnindu-se cu îngerul morții, vegheat, însă, și însoțit fiind de Preacurata Fecioară Maria căreia episcopul Durcovici i-a consacrat întreaga Dieceză de Iași pe care a păstorit-o timp de un an și două luni începând cu data de 14 aprilie 1948 și până în momentul arestării sale, la data de 26 iunie 1949.
Urcând din criptă credincioșii băcăuani au putut admira interiorul propriu-zis al catedralei vechi, reconstruită în 1869, în care au fost consacrați 5 episcopi, restaurată pe durata a 5 ani și inaugurată la data de 15.09.2021, descoperind pas cu pas atât elementele noi (vitraliile, chipurile celor doisprezece apostoli reprezentați după faimosul și misteriosul pictor spaniol de origine greacă, El Greco) dar și elementele vechi printre care candelabrul electric, o noutate absolută pentru vremea sa, achiziționat pentru o sumă considerabilă pentru acel timp, 6.000 de ducați, dovadă a prețuirii de care s-a bucurat dintotdeauna acest sfânt lăcaș din partea credincioșilor săi, precum și impunătoarele fresce reprezentând logodna Preasfintei Fecioare Maria cu Sfântul Iosif sau scena primirii stigmatelor de către Sfântul Francisc de Assisi.
După ce au participat chiar în acest sfânt lăcaș la Sfânta liturghie celebrată de părintele Iulian, pregătiți fiind după cerințele stabilite de Sfântul Părinte Papa pentru obținerea indulgenței, scop în care au beneficiat și de asistența spirituală a părintelui confesor al catedralei, Viorel Ababei, care i-a așteptat cu multă disponibilitate pentru a le conferi sacramentul reconcilierii în sfânta spovadă, pelerinii băcăuani s-au îndreptat spre catedrala nouă purtând hramul „Preasfintei Fecioare Maria, Regină”, un edificiu impozant în formă circulară, simbol al perfecțiunii, în care predomină din punct de vedere cromatic albul și albastrul, culorile Preacuratei, pentru a descoperi și aici simbolistica elementelor de decor sau arhitecturale: cele 12 stele din pardoseala aleii centrale dar și cele 12 candelabre laterale cu câte 12 lumânări fiecare, corespunzătoare celor douăsprezece triburi ale lui Israel, altarul în formă de potir construit din marmură de Rușchița și de Carrara, cântărind peste 4 tone, figura peștelui reprezentat de dalele peste care a fost amplasat altarul, cupola catedralei reprezentând soarele cu 24 de raze, deschiderea razelor fiind de 24 m, prefigurându-l pe Isus Cristos care vine la noi 24 h din 24. Nici înălțimea crucii amplasate pe acoperișul mărețului edificiu nu este întâmplătoare, cei 10 m trimițând cu gândul la cele 10 porunci pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu pe muntele Sinai.
Tot acest ansamblu, de o deplină armonie cromatică și cu profunde semnificații spirituale, din care nu putea lipsi cea mai dureroasă cale din istoria omenirii, Calea Crucii, înfățișată prin picturi amplasate pe inelul catedralei, cale care se încheie, însă, cu stațiunea a XV-a, Învierea lui Cristos, și continuă cu evenimentul Rusaliilor și al Înălțării la cer a Preacuratei Fecioare Maria, este încununat în mod firesc și fericit cu scena centrală realizată din mozaic din Italia reprezentând încoronarea Mariei ca Regină, privitorul fiind invitat la bucurie și sărbătoare de îngerii purtând flori și daruri, unul având în mână o trâmbiță, simbol al veștii bune, un altul având în mână un papirus, simbol al înțelepciunii.
Pelerinii au fost invitați apoi să meargă în vizită „la Fericitul Anton Durcovici, acasă”. Memorialul episcopului martir, de la a cărui ceremonie de beatificare săvârșită la Iași în data de 17 mai 2014 s-au împlinit în această lună 11 ani, constă într-un muzeu amenajat într-una din încăperile aflate la subsolul noii catedrale, muzeu în care credincioșii băcăuani au privit cu emoție și venerație obiectele ce au aparținut Fericitului Anton Durcovici care, lăsat fiind să moară de foame, a decedat la 10.12.1951 în închisoarea comunistă de la Sighetu Marmației, și al cărui loc de înhumare nu se cunoaște nici până astăzi, obiecte adunate și păstrate cu pioasă grijă. Au fost evocate personalitatea și principalele momente din viața acestui înalt prelat ridicat la cinstea altarelor, doctor în teologie și filozofie, rector al Seminarului Teologic Romano-Catolic din București timp de 23 de ani, atât de iubit de enoriașii săi, credincioșii romano-catolici din Dieceza de Iași, încât securitatea comunistă nu a îndrăznit să îl aresteze în Moldova și cu privire la care autoritățile regimului totalitar au menționat „fără ocupație” în certificatul de moarte eliberat abia la 20 iulie 1957, la presiunea Occidentului.
După momentele de reculegere petrecute lângă mormântul simbolic al fericitului martir reprezentat de o cruce alcătuită din pământ adus din toate cimitirele din Sighetu Marmației, cruce peste care strălucește însă crucea lui Cristos, pelerinii au părăsit Memorialul Anton Durcovici păstrând în inimi îndemnul fericitului readus în memorie de ghidul lor: „Să nu aveți credință de vânzare!”
Pizza oferită cu generozitate de binefăcători la sfârșitul vizitei la catedrală a ajutat pelerinii să-și refacă forțele înainte de a porni spre următorul obiectiv, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă (vecină cu cea catolică) unde s-au rugat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva – protectoarea Moldovei după care s-au îndreptat spre seminarul catolic „Sfântul Iosif” din Copou, preț de câteva minute bucurându-se de priveliștea oferită de centrul frumosului oraș moldav împodobit cu flori încântătoare.
Însoțiți de viitorii părinți Dominic Brandiu și Ioachim Doboș am parcurs cu deosebit interes dar și cu emoție corpurile așezământului și diferitele săli de studiu sau de întrunire în care se formează păstorii noștri, încheind vizita cu o rugăciune în capela institutului care a impresionat prin multitudinea de simboluri devoalate cu nedisimulată mândrie de gazde.
Ultimul obiectiv din acest periplu spiritual a fost Sanctuarul Fericitei Veronica Antal de la Nisiporești. Deși cei mai mulți dintre pelerini nu erau pentru prima dată în acest măreț sanctuar, chipurile lor exprimau o emoție copleșitoare, toți ascultând cu mare atenție cuvintele părintelui Emanuel, care a prezentat pe scurt evenimentele teribile care au avut loc în data de 24 august 1958 și care i-au deschis porțile Raiului Fericitei Veronica Antal, prima credincioasă laică ridicată la cinstea altarelor care s-a născut, a trăit și a murit pe pământul românesc.
După ce au intonat „Au înflorit iar în Moldova crinii”, imnul închinat Fericitei Veronica Antal și s-au recules în rugăciune la mormântul acesteia, pelerinii au purces la drumul de întoarcere, în rugăciuni și cântece, bucuroși de a fi fost însoțiți întreaga zi de voie bună, vreme prielnică și, cel mai important, de Măicuța Sfântă căreia i s-au adresat mulțumiri prin recitarea sfântului rozariu și prin cântecele mariane intonate, luna mai fiind dedicată Preasfintei Fecioare Maria.
Chiar dacă aceste lăcașuri au mai fost vizitate de către pelerini, totuși, aceștia au aflat lucruri noi și au observat detalii deosebite.
Dorim să îi mulțumim părintelui Iulian-Robert Gherghel care a însoțit grupul, părintelui paroh și decan Benone Lucaci care a facilitat acest pelerinaj, doamnei Ana Biro care s-a ocupat cu perseverență de partea administrativă, dar, în primul rând, îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru inima bună pe care toți pelerinii au avut-o, atmosfera destinsă de har și bucurie ce a caracterizat întreaga zi și mai ales pentru privilegiul de a se întoarce acasă edificați și întăriți în credință de exemplul înaintașilor.
Petronela-Maria Mateiș și Gabriela Gheorghian
