Postul Mare – timp de har şi binecuvântare

   Suntem la începutul Postului Mare. În fiecare an, cu această ocazie, revin în mintea noastră tot felul de întrebări de tipul: Ce este Postul în sine? Dar Postul Mare ce rol are? De ce e nevoie de post, pomană şi rugăciune? Ce reprezintă acest timp special pentru viaţa noastră de credinţă? Ştim noi oare să trăim în mod corect şi rodnic acest timp?

   Cu siguranţă că am mai primit răspunsuri la unele dintre aceste întrebări, dar reluându-le, putem să conştientizăm mai bine importanţa unui astfel de timp special în drumul nostru de credinţă, deoarece, după cum ne spune sf. apostol Paul „… iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii” (2Cor  6,2).

   Mi-aduc aminte că, atunci când eram elev de liceu, aveam în clasă mai mulţi colegi de altă confesiune care, mai ales în Săptămâna Sfântă, dinainte de Paşte, aveau o atenţie deosebit de mare să nu cumva să mănânce anumite mâncăruri „oprite” în timp de post, în schimb nu aveau nici cea mai mică reţinere în a vorbi urât şi a înjura chiar şi de „lucruri sfinte” cu mare uşurinţă. Mă întrebam atunci: oare ce înţelegeau acei colegi prin post?

Dar noi, ce înţelegem?

   Timpul Postului Mare reprezintă o perioadă de 40 de zile (nefiind incluse aici şi duminicile), care se referă la cifra simbolică biblică, întâlnită deseori în Sfânta Scriptură, mai ales atunci când e vorba de momentele proeminente ale experienţei de credinţă a poporului lui Dumnezeu. E o cifră care exprimă timpul de așteptare, de purificare, de întoarcere la Domnul, de conștientizare că Dumnezeu este fidel promisiunilor sale.

   În Postul Mare, Biserica ne invită să reflectăm în celebrările şi în rugăciunea noastră asupra nevoii de a ne converti, de a ne întoarce pașii către Domnul. Încă din Miercurea Cenuşii, prima zi de post, auzim de mai multe ori la Liturghie chemarea adresată nouă de Dumnezeu de a abandona căile greşite, de a ne converti de a asculta glasul Domnului, de a nu avea inimile împietrite: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui (al Domnului), nu vă împietriţi inimile” (Evr 4,7). În timpul sărbătorii Miercurea Cenușii, preotul presară un pic de cenușă binecuvântată pe cap sau pe frunte. Conform obiceiului, cenușa se obține prin arderea ramurilor de măslin binecuvântate în Duminica Floriilor din anul precedent. Cenușa impusă pe cap este un semn care ne amintește de condiția noastră de creaturi și îndeamnă la penitență.

   Esenţa vieţii spirituale din perioada Postului Mare poate fi dedusă din Cuvântul lui Dumnezeu care ne este propus spre citire şi meditare în acest timp, dar şi din rugăciunea oficială a Bisericii, mai ales din textele celor patru prefeţe care sunt reluate în acest timp la Liturghie, înainte de cântarea „Sfânt, sfânt, sfânt…”. Pe lângă alte aspecte care ţin de trăirea noastră spirituală, în acest timp binecuvântat suntem invitaţi să punem în practică mai ales postul, rugăciunea şi pomana. Cele trei aspecte scot în evidenţă participarea fiecăruia dintre noi la procesul de convertire şi manifestă schimbarea noastră de atitudine în relaţia cu noi înşine (postul), cu Dumnezeu (rugăciunea) şi cu aproapele (pomana). În acest sens, rugăciunea colectei din duminica a treia prezintă semnificația penitenţială a postului prin aceste cuvinte: „Dumnezeule, care eşti izvorul a toată bunătatea şi îndurarea, tu ne-ai arătat că postul, rugăciunea şi pomana vindecă rănile pricinuite de păcate; priveşte cu bunăvoinţă spre noi, cei care, apăsaţi de povara greşelilor, ne recunoaştem vinovăţia, şi ridică-ne mereu cu îndurarea ta”.

   După cum amintește şi una dintre prefețele Postului Mare, „…prin post şi înfrânare, ne ajuţi să învingem pornirile rele, ne ridici mintea spre cele cereşti, ne întăreşti sufletul în virtute”. O altă prefaţă pune în lumină faptul că „pocăinţa ne ajută să ne împotrivim ispitelor mândriei şi, împărţind hrana noastră cu cei lipsiţi, să urmăm şi noi exemplul dărniciei tale”. În sfârşit, şi în alt loc se subliniază importanţa rugăciunii şi a pomenii: „Tu, în marea ta bunătate, le dăruieşti credincioşilor tăi harul ca … , stăruind cu mai multă râvnă în rugăciune şi arătând mai multă dragoste faţă de aproapele, … să primească cu prisosinţă harul pe care tu îl reverşi asupra fiilor tăi”.

   În viaţa de zi cu zi noi experimentăm limitele şi fragilitatea noastră, dar acestea nu devin un motiv de teamă, deoarece în spirit de credinţă, speranţă şi iubire, printr-o umilă rugăciune îl implorăm pe Isus să ne întărească să putem face faţă ispitelor, aşa cum a făcut şi el în pustiu, înţelegând că nu numai cu bogăţii, putere şi „pâine” trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Cf. Deut 8,3 şi Mt 4,4).

   În acest timp special de pregătire pentru celebrarea marelui mister pascal al pătimirii, morţii şi învierii Domnului, la Paşte, Biserica ne amintește încă o dată de necesitatea de a ne reînnoi inimile și de a îndeplini operele de caritate, mai ales faţă de cei săraci şi nevoiaşi.

   În calitate de părinte şi paroh, m-aş bucura mult dacă toţi, preoţi şi enoriaşi ai parohiei noastre, am conştientiza că timpul Postului Mare poate fi o oportunitate de creştere în credinţă şi de intensificare a relaţiei de comuniune dintre noi şi Bunul Dumnezeu, pe de o parte şi dintre noi ca fraţi, pe de altă parte. Cred că fiecare dintre noi poate găsi în fiecare zi un moment pe care-l poate oferi lui Dumnezeu prin rugăciune şi poate dărui celorlalţi ceva ce le lipseşte deoarece, aşa cum zice Sfânta Tereza de Calcutta „Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată dărui o vorbă bună sau un zâmbet şi nimeni nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de ele”.

Vă doresc tuturor un Post binecuvântat şi plin de roade!