Triduumul Pascal

   Triduumul Pascal este comemorarea pătimirii, a morții și a învierii Domnului și se desfășoară în cele 3 zile corespondente acestor mistere, vineri, sâmbătă și duminică, iar Liturghia de joi seara este doar prologul.

   Triduumul este cea mai mare, cea mai impresionantă și cea mai sfântă celebrare a creștinătății, importanță cuvenită atât datorită venerabilei origini apostolice, cât și conținutului unic, care este Isus Cristos suferind, mort și înviat. Triduumul Pascal este văzut ca o unică celebrare în trei episoade diferite.

   Cât ține Triduumul Pascal? Teologia liturgică ne spune că Triduumul Pascal, fiind comemorarea pătimirii, a morții și a învierii Domnului, se desfășoară practic în cele 3 zile corespondente acestor mistere, adică vineri, sâmbătă și duminică, iar Liturghia în Cina Domnului de joi seara este doar prologul, introducerea.

   Cum trebuie să înțelegem Triduumul Pascal? Liturgia ne vorbește despre unitatea Triduumului, adică unicul mister pascal al lui Cristos în trei episoade diferite:

   1) Joia Sfântă: Liturghia Cinei Domnului începe în mod obișnuit, cu semnul Sfintei Cruci și cu salutul preotului, dar lipsește binecuvântarea finală de la sfârșitul Sfintei Liturghii. Normele ne spun că după mutarea Preasfântului Sacrament într-un tabernacol lateral și după adorație (fără binecuvântare), preotul se întoarce în sacristie fără să spună nimic, iar adunarea se dizolvă în tăcere.

   2) Liturgia Vinerii Pătimirii Domnului începe ex abrupto, adică fără semnul Crucii, fără salut, doar cu prosternarea preotului, apoi chiar fără a spune „Să ne rugăm” înainte de rugăciunea zilei. La sfârșit, la fel ca în Joia Sfântă, nu se dă binecuvântarea finală, ci doar o rugăciune asupra poporului, iar toţi pleacă în tăcere.

   3) Vigilia Pascală începe fără a saluta poporul, cu o rugăciune care invită la reculegere și priveghere, urmând binecuvântarea focului și celelalte rituri deosebite. Abia la sfârșitul Vigiliei avem binecuvântarea finală. Ce înseamnă acest lucru? Că toată liturgia Triduumului este concepută ca un monobloc, o unică mare celebrare care începe în seara Joii Sfinte și se termină cu Vigilia Pascală.

Joia Sfântă

   Sfântul Augustin vorbeşte despre Liturghia de seară din Joia Sfântă ca fiind o practică deja foarte veche pe vremea lui. Sacramentarul Gelasian, pe lângă Liturghia de dimineaţă de reconciliere a penitenţilor care timp de 40 de zile trăiseră excluși din adunarea liturgică. Accentul este pus pe dubla TRADITIO (a da, a înmâna, a trăda): Iuda îl dă pe Isus pe mâna duşmanilor săi, iar Isus își dăruieşte lumii trupul în Euharistie. Ca particularități evidente ale liturgiei actuale întâlnim: tăcerea instrumentelor și a clopotelor de la Mărire până la Mărire din Vigilia Pascală, folosindu-se doar toaca, spălarea picioarelor după omilie (porunca iubirii: „v-am dat exemplu ca să mă urmaţi” In 13,15), mutarea Preasfântului Sacrament (practică ce provine din secolul al XIII-lea, pentru că doar atunci au început să existe tabernacolele în forma actuală) și dezvelirea altarului (despuierea lui Isus în casa lui Pilat). Este o Liturghie care pregătește încet-încet spiritul pentru pătimirea Domnului.

   Este seara în care Cristos a lăsat discipolilor săi testamentul iubirii sale în Euharistie, dar nu ca amintire, ci ca memorial, ca prezență perenă a sa. De fiecare dată când se celebrează Euharistia se reînnoieşte acest mister al răscumpărării. În acest sacrament, Isus a înlocuit victima de jertfă – mielul pascal – cu sine însuși: Trupul său și Sângele său ne dăruiesc mântuirea de sclavia păcatului și a morții.

Vinerea Sfântă

 Este ziua crucificării și a morții lui Isus. Încă de la începuturile Bisericii, este o zi aliturgică, în care nu există Prefacerea, deoarece Isus este mort, împărtășania credincioșilor făcându-se cu speciile consacrate în Joia Sfântă. Este o zi în care transpare în formă maximă sensul postului, drept consecință a absenței Mirelui (Mt 9,15). Tertulian spunea că în Vinerea Sfântă nu exista Euharistie pentru a nu frânge, întrerupe postul. În cărțile liturgice din Evul Mediu, doar papa putea să se împărtășească în această zi.

   Prin textele din Sfânta Scriptură și rugăciunile liturgice, vom fi parcă adunați pe Calvar pentru a comemora Pătimirea și Moartea răscumpărătoare a lui Isus Cristos. În intensitatea ritului acțiunii liturgice ne va fi prezentat Răstignitul pentru a-l adora. Adorând crucea, vom retrăi drumul Mielului nevinovat jertfit pentru mântuirea noastră. În fața imaginii Dumnezeului răstignit vom purta, în rugăciune, pe mulții, prea mulţii răstigniți de astăzi, care numai de la el pot primi întărirea și sensul pătimirii lor.

Ceremonia (căci nu este Liturghie) din Vinerea Sfântă cuprinde 3 momente:

– Liturgia cuvântului. Până în secolul al VII-lea acesta era singurul serviciu religios, care avea loc după ora 15. Se citesc 2 lecturi și apoi se proclamă pătimirea Domnului Nostru Isus Cristos după Sfântul Ioan, preferabil pe roluri. După omilie, urmează o rugăciune a credincioșilor solemnă care cuprinde 10 intenţii.

– Adorarea Crucii. Acest rit a fost introdus pentru prima dată la Ierusalim după descoperirea Sfintei Cruci pe vremea împăratului Constantin. Nu se cânta nimic, credincioșii se apropiau de lemnul crucii, îl sărutau sau își lipeau fruntea și ochii de el. La Roma, acest rit a fost introdus în secolul al VII-lea, împodobit cu cântarea „Iată lemnul Crucii”.

– Împărtăşania.

Sâmbăta Sfântă

   Ca și Vinerea Mare, această zi este aliturgică din cele mai străvechi timpuri. Normele ne spun că în Sâmbăta Sfântă, Biserica rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune și post, meditând pătimirea și moartea lui, precum și coborârea lui la cei din Iad, și așteptând învierea lui. Sâmbăta Sfântă este ziua tăcerii: o mare tăcere este pe tot pământul; o tăcere trăită în plâns și în dezorientare de primii discipoli, tulburați de moartea rușinoasă a lui Isus. În timp ce cuvântul tace, în timp ce viața este în mormânt, cei care au sperat în el sunt puși la grea încercare.

Vigilia Pascală

   Este momentul culminant și nucleul din care s-a născut Triduumul Pascal. Sfântul Augustin numea Liturghia din noaptea de Paşti „mama tuturor vigiliilor”. Liturghia începe cu binecuvântarea focului, continuă cu citirea lecturilor, celebrarea botezului și celebrarea euharistică.

   În întunericul Sâmbetei Sfinte vor erupe bucuria și lumina cu riturile din Vigilia Pascală și, seara târziu, cântul de sărbătoare Aleluia. Va fi întâlnirea în credinţă cu Cristos înviat și bucuria pascală se va prelungi pentru toate cele cincizeci de zile care vor urma, până la venirea Duhului Sfânt. Cel care a fost răstignit a înviat! Toate întrebările și incertitudinile, ezitările și fricile sunt alungate de această revelație. Cel Înviat ne dă certitudinea că binele triumfă mereu asupra răului, că viața învinge mereu moartea și sfârșitul nostru nu înseamnă a coborî tot mai jos, din tristețe în tristețe, ci a urca spre înviere.

Concluzie: Sfântul Triduum nu este suma a trei celebrări, este un unic mister la care participăm gradual. Nucleul misterului mântuirii noastre este desfășurat într-o ordine la care pot participa și logica, sentimentele și percepția noastră temporală. Cele 3 zile nu sunt autonome, ele sunt unite de o legătură interioară nativă, așa încât formează un tot unitar inseparabil.

   În atâtea situații de suferință, în special când cei care le îndură sunt persoane, familii și populații deja încercate de sărăcie, calamități sau conflicte, Crucea lui Cristos este ca un far care indică portul navelor aflate încă în larg pe marea în furtună. Crucea lui Cristos este semnul speranței care nu dezamăgește și ne spune că nici măcar o lacrimă, nici măcar un geamăt nu se pierd în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Să-i cerem Domnului ca să ne dea harul de a-l sluji și de a-l recunoaște ca cel Înviat!