Marți seara, în data de 29.10.2024, tinerii parohiei „Sfântul Nicoale” din Bacău au animat adorația euharistică celebrată împreună cu tinerii din zona Romanului. Gazda acestui moment înălțător de rugăciune a fost parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Săbăoani.
Îi felicităm pe toți cei care au dorit să participe la acest moment de rugăciune și comuniune. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți tinerii diecezei noastre!
Mai jos sunt câteva mărturii oferite de către tinerii noștri:
– Poate nu e prima dată când am văzut tineri care se roagă și îl adoră pe Isus, dar a fost prima dată când am văzut foarte mulți tineri, din alt decanat, care probabil nu au mai făcut asta până acum sau l-au adorat pe Isus în mod personal. Am văzut tineri care au fost deschiși la o altfel de formă prin care să se întâlnească cu Isus, tineri care au trăit toate momentele în cel mai profund mod, negăsind pe chipul lor regretul că au participat la acest moment. Am văzut pe fețele lor dorința de a se ruga și bucuria că sunt prezenți acolo, în biserică, alături de Isus. (Ștefana)
– A fost un moment foarte frumos în care am simțit prezența lui Isus în viața mea, dar a fost și un moment de comuniune cu tinerii din parohia noastră și din diferite comunități! (Sebastian)
– A fost un moment cu totul deosebit. Biserica a fost plină de tineri. Corul a făcut ca, prin cântecele și sunetele bine armonizate ale instrumentelor, să trăim cât mai frumos acest moment spiritual. Textele propuse spre meditare ne-au predispus și mai bine sufletele pentru întâlnirea cu Isus din Euharistie. (Paul)
– Adorația de marți seara a fost un moment special în care mai mulți tineri și-au unit inimile în rugăciune și și-au înălțat mintea și sufletul către Dumnezeu. Chiar dacă la noi în parohie adorația animată de tineri are loc în fiecare săptămână marți seara după liturghie, este încântător să mergem din când în când și în alte parohii pentru a ne ruga împreună cu ceilalți tineri în prezența lui Isus. De la cântece, cor și până la lecturi, toată adorația a fost frumos animată. (Ariana)