You are currently viewing Excursie cu copiii parohiei – 24 August 2023

O zi a bucuriei!

Prof. Loredana Cojan

Pentru copiii parohiei „Sfântul Nicolae”, ziua de joi, 24 august 2023, a fost o zi a bucuriei. Alături de părintele paroh şi decan, pr. Benone Lucaci, și de părinţii vicari: pr. Daniel Tală, pr. Anton Tancău, pr. Octavian Sescu şi împreună cu animatorii, cei 70 de copii au plecat într-o minunată  excursie, descoperind o parte din frumuseţile judeţului. 

Dimineaţă, cu multă nerăbdare, cu ghiozdănelele în spate, pregătite minuţios dinainte, sub privirile emoţionate  ale părinţilor şi bunicilor, cu multă veselie, aşteptau să pornească la drum urmărind reperele din program.

După ce fiecare şi-a găsit locul în autocare, s-au încredinţat lui Dumnezeu pentru a fi ocrotiţi, pentru a avea una dintre cele mai frumoase zile. Totodată, copiii au fost provocaţi ca până la sfârşitul excursiei să descopere cine a fost sfântul Cristofor, căruia i-au cerut ocrotirea pe parcursul călătoriei.

Şi aşa a fost.

Primul obiectiv vizitat a fost Sanctuarul „Fericitul Ieremia ” din Oneşti. Aici au fost întâmpinaţi de fratele pr. Ciprian Vacaru, care le-a împărtăşit copiilor momente din viaţa Fericitului Ieremia Valahul, dar şi a sanctuarului de la Oneşti, captându-le astfel atenţia. Cele povestite și minunile prezentate i-a determinat pe copii să fie atenţi la mesaj şi să-şi dorească să cunoască mai bine viaţa Fericitului Ieremia, dar și minunile din viaţa oamenilor, obţinute prin mijlocirea lui.  De asemenea, acest moment i-a pregătit pentru o participare şi implicare activă la Sfânta Liturghie. Ea a fost  concelebrată  de Pr. paroh de Bacău „Sfântul Nicolae”, Benone Lucaci, şi părinţii vicari: pr. Daniel Tală, pr. Anton Tancău, pr. Octavian Sescu. Prin cuvântul de învăţătură, pr. Daniel Tală a evidenţiat importanţa ascultării Cuvântului lui Dumnezeu, și a punerii lui în practică cu bucurie, dar și importanța de a-i mulţumi Domnului pentru miile de haruri primite.

După celebrare, după hrana primită la Sfânta Liturghie, copiii au realizat un tur al Sanctuarului, bucuroşi fiind de toate cele pe care le-au descoperit, măreţia lăcașului de cult şi bogăţia spirituală a acestuia.

A urmat o binecuvântată agapă frăţească, la mai multe felii de pizza, primite prin generozitatea părintelui decan.

Bucuria itinerariului a continuat cu cel de-al doilea mare obiectiv: Salina de la Târgu Ocna. Copiii, cu ochii mari, nu mai conteneau să-şi mărturisească uimirea repetând continuu: „E prima data!”; „Am aşa de multe emoţii!”; „La mine e a doua oară, şi tot multe emoţii am!”. A fost atât de multă veselie exprimată prin cântec, joacă, sport. Acum îi vedeai aici, acum dincolo, alergând, dornici sa surprindă fiecare colţişor! Strigând fericiţi continuu: „Părinte, aţi văzut!”

Nici nu au observat că a zburat timpul şi că trebuia să continue călătoria spre cel de-al treilea obiectiv: Slănic Moldova.

Aici, natura a vrut să ne binecuvânteze cu ceva stropi de ploaie. Dar norii au revărsat picăturile în reprize, astfel încât să nu ne afecteze bucuria excursiei.

Primele picături i-au surprins în Biserica romano-catolică din Slănic Moldova, timp în care au adresat Sfintei Fecioare Maria o rugăciune, mulţumindu-i pentru tot ceea ce obţine de la Fiul ei, pentru miile de haruri.

O altă repriză de picături i-a surprins în foişorul din parc, loc în care fiecare şi-a exprimat bucuria de a cânta şi dansa asemenea unor micuţi artişti.

Veselia a continuat şi în drumul spre casă, ba cu o glumă, ba cu un cântec, astfel încât erau uimiţi că au sosit atât de repede în Bacău.

Ajunşi acasă, au împărtăşit această bucurie părinţilor, bunicilor, dar şi dorinţa de a participa la următoarele activităţi, întâlniri organizate la biserică de păstorii lor.

Ochii copiilor exprimau atât de multă lumină, mulţumire, bucurie!

Căci da, ziua a fost o bucurie continuă, a fost o binecuvântare, o zi a miilor de haruri!

Mulţumiri părintelui decan, pr. Benone Lucaci şi a părinţilor vicari: pr. Daniel Tală, pr. Octavian Sescu, pr. Anton Tancău, pr. Iulian Gherghel pentru că au făcut posibil acest moment de har, de bucurie, pentru răbdare, disponibilitate, sprijn, hrana oferită, pentru darul de a fi împreună. Mulţumiri animatorilor pentru implicarea lor, ca această zi să fie una cât mai frumoasă! Mulţumiri copiilor pentru bucuria exprimată la fiecare pas!

Bunul Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi cu mii de haruri!