Moment de reculegere pentru copii
Sâmbătă, 9 martie, într-o frumoasă zi de primăvară, copiii parohiei s-au întâlnit pentru a continua drumul Postului Mare printr-un moment de reculegere.
Activitatea a început la ora 10.00, în biserică, când, plini de emoție, sub blânda îndrumare a părintelui decan, Benone Lucaci, a părinților vicari Daniel Tală și Octavian Sescu și a animatorilor, și-au ocupat locurile în bănci așteptând cu nerăbdare, dar și cu multă emoție, desfășurarea momentelor zilei.
În cadrul momentului de formare, propus de domnișoara profesoară Loredana Cojan, pornind de la exemple din viața lor de zi cu zi, copiii au reușit să înțeleagă mai bine ce este rugăciunea, care sunt momentele dialogului cu Dumnezeu, cum trebuie să se roage, cine le sunt exemple de rugăciune și care sunt cele mai importante rugăciuni. A urmat apoi o activitate practică în care, pe câteva flori au scris intențiile de rugăciune pentru următoarea perioadă, una pentru ei, iar cealaltă pentru aproapele. După aceea, fiecare a aprins câte o lumânare pe care a așezat-o în fața altarului și din aceste lumânări a fost alcătuită o inimă.
Retrași în bănci, privind spre altar, cei mici s-au pregătit pentru cel mai important moment al zilei: participarea la Sfânta Liturghie. Cu multă bucurie s-au implicat în proclamarea lecturii, a psalmului și a invocațiilor din cadrul rugăciunii credincioșilor.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de părintele paroh, Benone Lucaci, iar fragmentul evanghelic a fost proclamat de părintele Daniel Tală.
În cuvântul de învățătură, părintele Octavian i-a ajutat pe copii să înțeleagă mai bine diferența dintre farisei și vameși, cum să trăiască virtuțile, să facă fapte bune, să respingă ispitele, pentru ca în sufletul fiecăruia să vină primăvara și să poată trăi bucuria învierii.
Cu ajutorul domnului dascăl, Carol Bolog, copiii au animat Sfânta Liturghie, prin cântece specifice vârstei, dar și perioadei Postului Mare.
Părintele decan, Benone Lucaci, i-a felicitat pe toți pentru participare și i-a îndemnat să pună în practică tot ceea ce au învățat, să fie exemple prin fapte pentru cei din jurul lor.
Activitatea zilei s-a încheiat prin participarea la jocuri.
A fost o zi a binecuvântării divine și a harurilor revărsate de Dumnezeu în inimile fiecăruia.
Felicitări tuturor!