You are currently viewing Pelerinaj la Lourdes (4-11 Octombrie 2023)

Ca în fiecare an, luna octombrie este luna dedicată Sfântului Rozariu, recitat alături de mama noastră cerească.

Pornind de la cuvintele profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine”, cei 48 de pelerini din parohia „Sfântul Nicolae” și din alte parohii din Bacău, am plecat în pelerinaj spre Maica Domnului de la Lourdes.

În ziua de 4 octombrie 2023 am pornit într-o călătorie a sufletului ce a contribuit la mântuirea, pacea și dezvoltarea familiei creștine, un pelerinaj bazat pe solidaritatea dintre noi și într-ajutorarea reciprocă.

După frumoasa prezentare făcută de către pr. Decan Benone Lucaci cu privire la sensul și scopul pelerinajului, cu privire la condițiile pe care pelerinajul le cere (spirit de credință, reculegere, instalarea unui climat de iubire și prietenie față de toți, reflecție personală, atât rugăciunea comunitară cât și cea personală, citirea și meditarea Sfintelor Scripturi), am devenit mai conștienți de condiția noastră de pelerini. Am pornit spre locurile sfinte pentru a ne converti, pentru a deveni oameni noi, lăsând în urmă păcatul, obișnuințele rele și tot ceea ce ne ține departe de Dumnezeu pentru a-l cunoaște mai bine pe Fiul său, Isus Cristos, izvor de iubire și pace, și pentru a o iubi mai mult pe Maica sa, Maria.

Ajutați de bunul Dumnezeu, am aterizat cu bine în Barcelona. Acolo am avut ocazia să fim călăuziți prin minunatul oraș catalan de către părintele Adrian Burcă, responsabil cu românii din Lleida. În prima parte a zilei am vizitat colina Montjuic, aflată în partea de Vest a orașului Barcelona, de unde am putut admira întregul oraș.

Punctul culminant din prima zi a pelerinajului a fost vizita la Sagrada Familia („Sfânta Familie”). Aici am putut vedea opera grandioasă a celebrului arhitect: Antonio Gaudi. Stilul neogotic conceput de Gaudi se baza pe forme ce se găsesc în natură. El a reușit să construiască o fațadă, un turn și o criptă, iar astăzi, arhitecții continuă proiectele sale pentru a finaliza cât mai curând această bijuterie arhitectonică. După vizitarea întregii construcții am celebrat sfânta Liturghie în cripta unde marele arhitect Gaudi a fost îngropat.


În cea dea doua zi am vizitat catedrala „Sfânta Eulalia”, această sfântă fiind considerată ocrotitoarea spirituală a orașului Barcelona. Am avut posibilitatea să ținem un moment de rugăciune și de reflecție personală chiar în cripta unde a fost îngropată sfânta Eulalia.

În cursul după-amiezii am mers pe cel mai înalt vârf al munților Serra de Collserola, Tibidabo (peste 500 de metri altitudine). De aici s-a putut vedea cea mai frumoasă priveliște asupra orașului Barcelona. Biserica înălțată pe acest munte a fost dedicată „Preasfintei Inimi a lui Isus” și este în grija congregației Salezienii lui Don Bosco. Ziua a culminat cu celebrarea sfintei Liturghii în această maiestuoasă biserică.

Spre seară ne-am îndreptat spre sanctuarul de la Montserrat, unul dintre cele mai mari şi mai renumite sanctuare din Spania, dar şi din întreaga din lume. Pentru a ajunge la acest sanctuar am urcat la o altitudine de peste 700 de metri. Istoria acestui mare sanctuar începe în jurul anului 880, când un grup de păstoraşi au văzut o lumină strălucitoare coborând din cer asupra muntelui. Ulterior au coborât şi au povestit părinţilor cele văzute. Timp de o lună părinţii au fost martorii aceloraşi experienţe supranaturale şi au concluzionat că viziunile erau un semn al lui Dumnezeu. Din acel moment grota a devenit loc de pelerinaj. Acest sanctuar adăpostește o statuie a Sfintei Fecioare Maria avându-l pe pruncul Isus în brațe (Moreneta), statuie care este cinstită anual de către o mulțime de pelerini.


În cea de-a treia zi am mers la sanctuarul Marian Torreciudad, aflat în regiunea Aragon din Spania. Acesta a fost reconstruit de către sfântul Josemaría Escrivá, fondatorul Opus Dei, cel ce a obținut acolo în prealabil vindecarea de o boală destul de gravă la vârsta de 2 ani. Acest sanctuar este încredințat spre îngrijire spirituală Prelaturii Opus Dei. Sanctuarul ne-a oferit posibilitatea să vedem diferite capele dar și statui ale Sfintei Fecioare Maria, așa cum este ea reprezentată și cinstită în diferite colțuri ale lumii.

Cu încredere în Maica Domnului am pornit spre Lourdes, un mic sătuc din Franța, vizitat anual de peste 7 milioane de pelerini. Astfel, în a patra zi a pelerinajului nostru, părintele Iosif Dorcu ne-a condus pașii pe urmele Bernadettei Soubirous, cea căreia Sfânta Fecioară i-a apărut de 18 ori între data de 11 februarie și 16 iulie a anului 1858. Cu ajutorul Sfintei Fecioare, în cele 4 zile cât am stat la Lourdes, ne-am unit în rugăciune cu miile de pelerini care au fost și ei prezenți la programul liturgic (adorații euharistice, procesiuni cu Preasfântul Sacrament, Sfintele Liturghii etc.).

Recitarea sfântului Rozariu nu a lipsit din momentele noastre de rugăciune. Sâmbătă, 7 octombrie, am sărbătorit-o pe „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului”, și am putut trăi această sărbătoare alături de peste 17.000 de pelerini veniți din întreaga lume la Lourdes, rugându-ne împreună Rozariul în diferite limbi, printre care şi în limba română.

Ziua de 8 octombrie va rămâne în mintea și inima noastră ca o zi de o importanță deosebită, deoarece am reușit să celebrăm Sfânta Liturghie la Grota Aparițiilor, locul în care Sfânta Fecioară s-a făcut cunoscută Bernadettei Soubirous. Apoi, pe dealul din apropiere, am parcurs împreună cu Isus Calea Sfintei Cruci, trăind intens fiecare moment, conștientizând că și în viața noastră, în fața tuturor greutăților, nu suntem singuri, ci Cristos este mereu alături de noi pentru a ne ajuta să ne purtăm crucea.

Am fost bucuroși de prezența părintelui Mihai Percă în mijlocul nostru, originar din Dieceza de Iași și responsabil la sanctuarul de la Lourdes cu preoții confesori, care ne-a ajutat să trăim mai profund aceste zile și să înțelegem mai bine harul pe care îl trăim.

După cele 5 zile trăite la Lourdes sub călăuzirea Maicii Domnului, ne-am îndreptat spre Zaragoza pentru a vizita cel mai frumos și important sanctuar Marian din Spania, Madonna del Pillar (pillar, în limba spaniolă, ar însemna stâlp, pilastru, coloană). Am celebrat sfânta Liturghie împreună cu părintele Ionel Jicmon, originar tot din Dieceza de Iași, dar care activează în Zaragoza, cel care mai apoi ne-a ajutat să aflăm mai multe despre acest sanctuar. Tradiţia spune că în aceste părţi ale Spaniei a ajuns sfântul Iacob. Puțin descurajat de insuccesul evanghelizării sale, el a început să plângă şi să se roage. În jurul anului 40, Maria i-ar fi apărut apostolului pe un stâlp de alabastru şi i-ar fi cerut să construiască, în acel loc, o biserică. După întâlnirea cu Maica Domnului, sfântul Iacob a avut succes în predica și misiunea sa. Această biserică adăpostește stâlpul pe care Sfânta Fecioară a apărut, dar și o statuie de dimensiuni foarte mici, reprezentând-o pe Fecioara Maria, care ne învață să fim în primul rând umili.

Îi mulțumim bunului Dumnezeu și Sfintei Fecioare pentru toate momentele de har petrecute împreună, pentru vremea minunată care ne-a însoțit în aceste zile și pentru că am avut parte de un pelerinaj binecuvântat.

Le mulțumim preoților care au organizat și au condus acest pelerinaj, părintelui paroh și decan, Benone Lucaci și părintelui vicar, Iulian Gherghel. Mulțumirile sunt însoțite și de rugăciunile noastre pentru frumosul și rodnicul pelerinaj, deoarece au făcut ca buna dispoziție să ne însoțească pe tot acest parcurs. Le mulțumim pentru grija avută față de fiecare dintre noi, pentru Liturghiile însoțite de predicile încurajatoare, dar și pentru toate binecuvântările oferite cu prilejul acestui pelerinaj.

Într-un final, adresăm un „Act de încredere” față de Sfânta Fecioară Maria: Binecuvântat să fii, Dumnezeule, Tatăl nostru, pentru că ai creat-o pe Maria atât de frumoasă și pentru că ne-ai dăruit-o ca mamă la picioarele crucii Fiului Tău. Binecuvântat să fii pentru că ne-ai chemat, ca pe Bernadette, să o vedem pe Maria în lumina ta și să bem din izvorul Inimii tale Preasfinte.

Ajută-ne pe veci, Marie!

                                                                                                 Dascălu Filareta