Astăzi, 21 octombrie ne-am întâlnit la Cacica toți absolvenții de clasa a XII-a din Dieceza de Iași pentru a ne uni în rugăciune pentru ajutor la examenele și greutățile ce vor urma în acest an.
Imediat ce am ajuns, de la intrarea în Cacica, am luat-o pe jos până la Sanctuar, recitând cu toții rozariul, mai exact misterele de bucurie.
În biserică am fost întâmpinați călduros de părintele paroh Mărăndescu Anton, bucuros să vadă atât de mulți tineri, dornici și entuziasmați să petreacă o zi împreună în compania lui Isus și a Mariei. Am avut parte de un moment de meditație, susținut de părintele Richardo Baciu, intitulat: „7 pași spre împlinire”, moment ce pot să zic că „ne-a deschis ochii” și ne-a făcut să realizăm etapele pe care trebuie să le urmăm pentru a ne simți împliniți.
A urmat o scurtă pauză în care ne-am bucurat de vremea de afară și de priveliștea superbă.
Adorația ce a urmat a constituit cu adevărat un moment special de liniște, meditație, acompaniat de diferite cântece și texte citite de tineri. La acest moment ne-am hrănit sufletește și am avut ocazia de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem. De asemenea, am reușit să aducem în fața lui Dumnezeu toate dorințele și obiectivele noastre pentru acest an școlar dificil.
După acest moment frumos ne-am hrănit și trupește J. Am reușit să cunoaștem tineri și să creăm noi legături.
Punctul culminant al zilei a fost Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfințitul Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, împreună cu părintele Petru Sebastian Tamaş, inspector şcolar diecezan, cât și de alți preoți. Prin cuvântul de învățătură părintele Sebastian ne-a încurajat să răspundem „DA” lui Dumnezeu, să dăm mărturie în orice moment, indiferent de vocațiile pe care le avem. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că a făcut posibilă această întâlnire și pentru că am avut parte de o zi plină de har.
La întoarcere ne-am oprit la Nisiporești, la mormântul Fericitei Veronica Antal. Preoții franciscani de la conventul din Nisiporești s-a vorbit despre viaţa ei și ne-am rugat, cerându-i ajutor la examene şi în viață.
Mulțumim tuturor preoților, profesorilor de religie şi tuturor tinerilor ce au participat la acest pelerinaj și l-au făcut deosebit.
Mult succes nouă, absolvenților de clasa a XII-a, la examenele ce ne așteaptă, atât la școală, cât mai ales în viața de zi cu zi, şi pe care, alături de Maria şi Isus, le vom trece cu bine.
Elisa Măriuț