Prima Sfântă Împărtășanie
Într-o atmosferă de mare sărbătoare, duminică, 4 iunie 2023, în solemnitatea Presfintei Treimi, un grup de 91 de copii din comunitatea noastră l-au primit pentru prima dată pe Isus în inima lor.
La începutul Sfintei Liturghii, o mamă i-a prezentat pe toți copiii în fața altarului și a cerut părintelui paroh și decan, Benone Lucaci, să ofere copiilor Prima Sfântă Împărtășanie.
În cadrul predicii, pornind de la primul cântec al celebrării, li s-a reamintit credincioșilor că în fiecare zi de duminică „Domnul ne cheamă la sărbătoare, masă a pregătit pentru noi”. Adunați împreună în marea familie a Bisericii, creștinii nu trebuie să uite că Prima Sfântă Împărtășanie, celebrată de Isus împreună cu apostolii la Cina cea de Taină, este aceeași Sfântă Împărtășanie pe care o celebrăm la fiecare Sfântă Liturghie.
După predică, cu lumânările aprinse în mâini, copiii au reînnoit făgăduințele de la Botez și și-au mărturisit credința.
Plini de bucurie, când a sosit momentul mult așteptat, copiii s-au apropiat de treptele altarului și au primit Trupul și Sângele lui Cristos pentru prima oară în sufletul lor.
La finalul Sfintei Liturghii, copiii au adresat mulțumirile lor în primul rând lui Isus, care i-a chemat la acesată Sfântă Masă, apoi părinților, preoților, cateheților și celor care s-au ocupat de cântările frumoase din cadrul celebrării.
După cuvântul final adresat de părintele paroh și decan și după binecuvântare, procesiunea s-a îndreptat spre sala mare de la subsolul bisericii, unde a fost continuată sărbătoarea împreună cu familiile, iar toți copiii au primit câte o amintire care să îi ajute să nu uite de această zi frumoasă petrecută împreună cu Isus.