You are currently viewing Prima Sfântă Împărtășanie – 31.05.2026

     Duminică, 31 mai 2026, cu ocazia solemnităţii Preasfintei Treimi, pentru cei 86 de copii din Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău a fost o zi plină de bucurie și de haruri, deoarece l-au primit pentru prima dată pe Isus Cristos sub chipul pâinii și al vinului.

     Acest moment unic din viața lor a fost pregătit cu mult timp înainte. Mai întâi în familii, apoi, începând din luna octombrie a anului 2025, în fiecare duminică, înainte de sfânta Liturghie a copiilor, sub îndrumarea plină de iubire a pr. paroh și decan Benone Lucaci, a preoților vicari, pr. Claudiu-Ignațiu Doboș, pr. Petru-Cătălin Beșleagă și pr. Iulian-Robert Gherghel, a sorei Agneza și a profesorilor de religie, copiii au învățat despre Dumnezeu, Biserică, porunci, spovadă și sfânta Împărtășanie. Prezența lor la întâlnirile de formare, sprijinită de părinți și continuată prin participarea la sfânta Liturghie, a arătat dorința de a-l cunoaște pe Isus, de a descoperi cât mai multe despre învățătura lui, de a-l primi în inimile lor și de a învăța să trăiască prin fapte cele studiate.

     Emoțiile au început încă din ziua de sâmbătă, când, însoțiți de părinții lor, copiii s-au apropiat pentru prima dată cu evlavie de scaunul de spovadă, curățindu-și sufletele.

     Aceeași bucurie și emoție s-au regăsit și în ziua de duminică, atunci când, sub privirea plină de iubire a familiilor lor, au alergat spre Isus pentru a participa cu evlavie la sfânta Liturghie.

    Sunetul clopoțeilor care anunțau începutul celebrării, acordurile orgii clasice, ale instrumentiștilor și ale cântării intonate de corul copiilor și al tinerilor, coordonate de domnul dirijor Eduard Burga și de domnul dascăl și organist Carol-Petru Bolog, au sporit emoția de pe chipurile participanților la sfânta Liturghie.

   Copiii și-au exprimat fericirea acestei zile printr-o participare activă, implicându-se în momentele sfintei Liturghii: proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, interpretarea cântecelor care i-au animat și pe credincioși, rostirea rugăciunilor și oferirea darurilor.

    Cuvântul de învățătură al părintelui Claudiu, transmis într-un mod interactiv, a sintetizat ceea ce copiii au învățat în timpul pregătirilor: că Dumnezeu, Sfânta Treime, este iubire și că Isus îi așteaptă mereu cu bucurie la masa sfântă pentru a li se oferi ca hrană spre creșterea lor spirituală.

     Un alt moment emoționant a fost acela în care, alături de copii, și cei mari și-au reînnoit făgăduințele de la Botez, cerându-i lui Isus să vină în inimile lor și să-i ajute să trăiască viața de credință în Biserică.

     De asemenea, impresionant a fost momentul în care, după ce l-au primit pe Isus, în ochii copiilor s-a putut citi emoția și bucuria întâlnirii cu el.

    La sfârșitul sfintei Liturghii, părintele paroh și decan Benone Lucaci le-a mulțumit părinților vicari, preoților colaboratori și pensionari, corurilor copiilor și tinerilor, feciorilor de biserică, surorilor și tuturor celor care s-au implicat pentru ca această sărbătoare să fie cât mai frumoasă și să aducă roade în inimile participanților, ale familiilor lor și, mai ales, ale copiilor care, în această zi binecuvântată, l-au primit pentru prima dată pe Isus în inimile lor.

    De asemenea, i-a încurajat pe aceștia să rămână mereu aproape de Isus, păstrându-și sufletele curate și primindu-l cât mai des în sfânta Împărtășanie, la sfânta Liturghie, sub chipul pâinii și al vinului.

    Sărbătoarea a continuat la subsolul bisericii, unde copiii au primit daruri care să le amintească mereu de această zi unică din viața lor.

                                                                                         Prof. Loredana Cojan