Programul Pelerinajului de la Cacica
Pelerinajul este un răspuns al omului la chemarea lui Dumnezeu. Am întâlnit pelerini curajoşi care au venit în perioada pandemiei la sanctuar şi mi-am dat seama că, dacă Dumnezeu te cheamă, nu te poate opri nimeni şi nimic.
Viaţa omului este o călătorie continuă a cărei finalitate este împărăţia cerurilor, respectiv întâlnirea cu Dumnezeu. Pelerinajul ne aminteşte fiecăruia în parte că noi, aici pe pământ, nu trăim veşnic, ci suntem flotanţi. Casa noastră este sus în ceruri.
Ce îl determină pe un creştin să pornească într-o astfel de călătorie de suflet?
Vizita la un sanctuar poate să deschidă sufletul acelei persoane. Pentru un creştin pios, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie sufletească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spirituală. Pentru un trăitor de viaţă spirituală intensă, Cacica este un loc unde se încarcă mereu cu energie pozitivă şi produce schimbări profunde. De fapt, pelerinajul este un răspuns al omului la apelul făcut de Dumnezeu, o căutare reciprocă şi o întâlnire de suflet. Legătura dintre răspunsul omului şi chemarea lui Dumnezeu se cheamă credinţă.
În mod deosebit, sanctuarele mariane sunt locuri a căror misiune este aceea de a o propune pe Sfânta Fecioară Maria ca model de urmat. Maica Domnului este calea pentru a ajunge la Cristos, Domnul şi izvorul mântuirii. Pelerinajele se fac pentru convertirea fiinţei noastre, pentru a cere iertare, pentru a ne elibera de păcat, pentru a primi haruri, pentru a fi recunoscători. De aceea, este importantă atenţia faţă de celebrările liturgice, care permite pelerinilor o participare activă şi o trăire spirituală profundă a pelerinajului.
În solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, celebrăm trecerea de la condiţia pământească la fericirea cerească a aceleia care l-a născut pe dătătorul vieţii. Privirea aţintită asupra Maicii noastre cereşti înălţată la cer ne aminteşte de veşnicie. Între credincioşi, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscută şi ca „Paştele din mijlocul verii”. În Maria descoperim viitorul luminos pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru umanitate şi pentru universul întreg.
Atunci când preotul dintr-o comunitate însoţeşte grupul de pelerini, se roagă împreună cu ei Rozariul, cântă cântece creştineşti, devin un singur trup, făcând în acest fel ca pelerinajul să îşi atingă scopul. În timpul unui pelerinaj, în care preotul şi enoriaşii merg împreună, se consolidează legătura dintre preot şi credincioşii pe care-i păstoreşte. Cu atât mai mult în aceste timpuri tulburi – de pandemie, de război, de criză economică, de frământări sociale, când oamenii sunt într-o fugă permanentă, care duce la egoism, la însingurare, la ruptura de adevăratele valori -, liantul care poate să-l apropie pe creştin de aceste valori este preotul, care se află într-o permanentă legătură cu fiii săi duhovniceşti.
Credincioşii se întorc din pelerinaje mult mai întăriţi spiritual. Experienţa aceasta sufletească se reflectă în atitudinea pe care o afişează, pelerinii oferind şi celor din jur, familiilor lor, prietenilor, vecinilor, o mică parte din pacea interioară care le-a cuprins sufletul. Cu siguranţă, cei care vin la Cacica doresc să se întoarcă acasă, împărtăşind şi altora din experienţa lor minunată.
Duminică, 14 august 2022
10.00 – Celebrare penitenţială
12.00 – Sfânta Liturghie de deschidere
13.30 – Primirea tinerilor pelerini (pelerinajul începe la ora 12.00 de la locul de după calea ferată, înainte de zona unde încep serpentinele)
16.00 – Calea sfintei cruci
17.00 – Adoraţie euharistică
18.00 – Sfânta Liturghie pentru tineri, seminarişti şi persoane consacrate
22.00 – Priveghere mariană şi procesiunea cu lumânări în jurul bazilicii
Luni, 15 august 2022
06.00 – Sfânta Liturghie de dimineaţă
07.30 – Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică)
08.30 – Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă)
09.15 – Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică)
09.15 – Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă)
11.00 – Sfânta Liturghie solemnă a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului de la Cacica şi procesiunea în jurul bazilicii.