You are currently viewing Sărbătoarea Copiilor la Şcheia

Sărbătoarea copiilor

Șcheia - 4 iubie 2022

   După vizita Sfântului Părinte la Iaşi, din 1 iunie 2019, şi doi ani de pandemie, aproximativ 3.000 de copii din Dieceza de Iaşi s-au întâlnit în sfârşit la Sărbătoarea Copiilor de la Şcheia (judeţul Iaşi). Însoţiţi de aproape 500 de animatori şi 100 de preoţi, ei au răspuns afirmativ chemării „Aleargă la Isus!” care a fost şi tema sărbătorii din acest an, inspirată din motto-ul Zilei Mondiale a Tineretului „Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă” (Lc 1,39). Organizatorii întâlnirii au fost Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului şi Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” Şcheia, care şi-a deschis braţele pentru a-i primi pe cei mici în data de 4 iunie 2022.

   Nerăbdătoare, unele grupuri au ajuns încă de la primele ore ale zilei, bucurându-se împreună cu animatorii de înviorarea care era în toi, dar şi de rugăciunea de deschidere a întâlnirii. Parohul comunităţii din Şcheia, părintele Vincenţiu Burlacu, a salutat călduros pe toţi cei prezenţi şi i-a îndemnat să profite de frumuseţea Sărbătorii Copiilor şi bucuria reîntâlnirii la Şcheia.

   Pe lângă momentele de energie, programul de dimineaţă a avut în centru şi un moment formativ pregătit de părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului. Părintele Felix a amintit tuturor cât de important este să alergăm la Isus care ne este cel mai bun prieten în orice împrejurare, chiar dacă suntem trişti sau bucuroşi. Este important ca noi să facem din această alergare un obicei, să avem de fiecare dată primul gând la El şi apoi la ceilalţi.

   În centrul zilei a stat celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de PS Petru Sescu, episcop auxiliar, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi. Cântările au fost animate de corul de copii alcătuit de copii din Şcheia şi Butea şi dirijat de părintele Gabriel Balint. La cuvântul de învăţătură, PS Iosif a vorbit despre bucuria Mariei când a aflat că va fi mama Domnului şi graba cu care şi ea a alergat la verişoara sa Elisabeta pentru a o împărtăşi. Apoi Preasfinţitul i-a îndemnat pe copii să-şi trăiască viaţa numai în comuniune cu Dumnezeu, punând în practică această alergare, mai ales pentru că sunt multe lucruri pe care nu le putem face singuri.

   În încheierea predicii, episcopul Diecezei de Iaşi le-a încredinţat celor prezenţi un joc de cuvinte care să le ghideze viaţa, toate ducând la ISUS:
I – iubire: Isus este iubire, este esenţa credinţei noastre şi, înainte de toate, motorul care ne duce pe fiecare spre Paradis;
S – slujire: suntem cu toţii îndemnaţi să fim exemple pentru cei din jur, să-i slujim, să-i ajutăm;
U – umilinţă: în tot ceea ce facem, să nu urmărim laudele, premiile, ci mai degrabă să-l întruchipăm pe Cristos prin toate acţiunile şi toate cuvintele şi gesturile noastre;
S – sinodalitate: Sărbătoarea Copiilor din acest an face parte din parcursul sinodal şi, în acest context, este important ca fiecare dintre noi să înţelegem cât de importantă este comuniunea, acest drum de credinţă parcurs împreună. Alergarea noastră la Isus trebuie să fie împreună, mână în mână.

   La finalul Sfintei Liturghii, părintele Felix Roca a mulţumit comunităţii din Şcheia şi tuturor binefăcătorilor pentru efortul depus în organizarea unei zile atât de frumoase pentru copiii din Dieceza de Iaşi. PS Petru Sescu i-a încurajat, în mod special, pe toţi cei care se ocupă educaţia tinerelor generaţii, iar PS Petru Gherghel a transmis binecuvântarea şi salutul Sfântului Părinte Francisc pe care s-a întâlnit, la Roma, chiar în ziua de 1 iunie.

   Sfânta Liturghie şi programul de dimineaţă au fost transmise în direct la Radio ERCIS FM.

   În soarele puternic al după-amiezii, Sărbătoarea Copiilor de la Şcheia a continuat cu Festivalul Copiilor. Cântece, dansuri, glume copioase, hore, dulciuri şi multă, multă voie bună au învăluit pajiştea pe care copiii prezenţi la Şcheia au trăit împreună bucuria întâlnirii.

   Pe parcursul întregii zile, de mai multe ori, copiii au înălţat rugăciuni pentru pace în lumea întreagă şi pentru ca toţi copiii să se bucure de linişte.

  Împreună cu voluntarii şi cu toţi cei prezenţi, fiecare va purta spre casă acest antrenament început la Şcheia, alergarea care ne va aduce pe toţi mai aproape de Cristos, mai aproape de sfinţenie.

Raluca Cocuţ

"Aleargă la Isus!"