Ședinţa Consiliului Pastoral al parohiei (CPP)
- 8 octombrie 2022 -
Sâmbătă, 8 octombrie 2022, a avut loc şedinţa Consiliului Pastoral al parohiei (CPP) „Sf. Nicolae” Bacău, în aula „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din parohie.
Ordinea de zi:
1) prezentarea membrilor ce fac parte din Consiliul Pastoral al Parohiei;
2) prezentarea Statutului CPP;
3) alegerea unui vicepreşedinte al CPP,
4) activităţile parohiale şi preoţii responsabili;
5) programul pastoral pentru anul în curs, 2022-2023;
6) diverse.
După momentul de rugăciune, părintele paroh Benone Lucaci a adresat un salut de bun venit tuturor membrilor CPP, accentuând că au fost alese să facă parte, conform statutului, ca şi reprezentanţi, părinţii vicari şi persoanele consacrate, ce fac parte de drept, dar şi responsabilii tuturor grupurilor ce activează în parohie, şi de asemenea, laici care doresc sa sprijine activitatea din parohie.
De asemenea, părintele decan a precizat că ceea ce trebuie să se conştientizeze este că atunci când se vorbeşte de pastoraţie, trebuie să se facă referire la toate persoanele care fac parte din parohie ţinând cont de capacităţi şi disponibilitate, şi că CPP are un rol importat în aceasta. De aceea, recomandă să se vină cu sugestii, propuneri cu privire la desfăşurarea activităţilor ce vin în sprijinul creşterii spirituale ale parohiei.
Părintele Benone Lucaci, a răspuns interpelărilor din partea membrilor CPP cu privire la STATUT, la unele articole, şi faptul că trebuie prezentate în grupuri concluziile de la şedinţe.
S-au făcut alegeri cu privire la funcţia de vicepreşedinte CPP, și a fost ales pr. Daniel Tală.
S-au citit responsabilitățile cu privire la activităţile parohiale.
S-a prezentat programul pastoral al Parohiei.
Părintele paroh a mulțumit tuturor participanţilor pentru răspunsul afirmativ la chemarea de a face parte din CPP și pentru implicare.